Reveria sfarsitului

M-a trantit peste cadavrul amintirii a celei care am fost odata,
A inceput sa-mi strige:”inghite-ti visele si tine-le in tine si pentru tine,
Lumea nu are nevoie de sperantele tale desarte,
Nu mai otravi tot ce e in jurul tau zambind mereu,
Nu ne mai tortura mintindu-ne ca exista fericire,
Nu vezi ca esti singura care mai crede in asa ceva?”
S-a oprit brusc.....o lacrima de miere i s-a ivit in coltul ochiului,
I-a traversat cu greu obrazul,nevrand parca sa se rupa din esenta lui...
Usor,lacrima si-a dat drumul si in caderea ei s-a metamorfozat
Devenind o pata de smoala cenusie......
Am incercat sa ma feresc,am incercat sa o evit
Dar trupul meu devenise inert la vederea durerii
Ce se condensase mult prea greu parca in acea pata ce-mi viza sufletul...
Tot ceea ce simtisem vreodata incepuse sa se deruleze din ce in ce mai alert prin fata mea......
Devenisem constienta ca nu mai puteam face nimic pentru a opri impactul,
Asa ca am asteptat ca lacrima intunecata sa ma atinga,si m-a atins......
Am inchis ochii si m-am lasat invaluita de raceala ce mi-a cuprins intreaga fiinta...
Simteam o durere pe care nu o puteam descrie nici prin arome,vise,flori sau cruci....
Lacrimile au inceput sa se scurga din ochii mei neputinciosi
Temperatura scazuta a fetei mele le cristaliza,
Deveneau un sir continuu de ace de gheata ce-mi perforau violent tamplele....
O picatura de sange s-a prelins din mine colorand patura de zapada ce-mi incadra fiinta amortita.....
Micile minuni de gheata ce cadeau lin din cer ca fulgii purtati de adierea unui vis,
Imi atingeau mainile incercand sa ma readuca in vechea mea lume.....
Dar era prea tarziu....gustasem stropul de amaraciune....