E aşa ciudat uneori....stau şi privesc printr-o fereastră lumea dezgolită de speranţe din faţa mea şi mă intreb ce anume pune valul diafan al tristeţii in faţa percepţiilor tale? de ce oare te axezi atât de mult pe lucrurile nefaste din sufletul tău in loc să incerci să te bucuri de micile bucăţele de paradis pe care le trăiesti prin zâmbetul necondiţionat ce ţi-l oferă un copil când se aşează in leagăn alături de tine, de urarea de buna dimineaţa pe care o primeşti in drum spre eternitate? Opreşte-te o clipă şi priveşte in sus la copacul tânăr ce infloreşte pentru prima dată sub ochii tăi, ingăduie-ţi un scurt răgaz şi lasă aroma florii ce tocmai ţi-a căzut pe umăr să-ţi relaxeze simţurile şi să-ţi reinvie sufletul impovărat. Permite-ţi să te amuzi atunci când constaţi cât de norocos eşti că poţi invidia o pasăre şi că poţi strivi furtunile realitaţii intre două clipiri. Profită de esenţa inocenţei pe care ţi-o insuşeşti cu fiecare inspiraţie din aerul proaspăt ce-ţi invadează camera prin fereastra larg deschisă in dimineţile sechestrate de iarnă. Incearcă să fii mulţumit că există cineva care te contrazice, cineva care te imbrăţişează, cineva care te inţelege cel mai bine prin imperfecţiunile tale. Lasă-te surprins de faptul că un parc solitar infrumuseţează filele cărtii pe care o citeşti, scăldat in alinarea oferită de câteva raze călâi de soare ce săgetează clipe zâmbăreţe pe zăpada din jurul tău......... Lasă-te purtat in reveria pe care ţi-o produce o picătură de ploaie ce-ţi atinge pielea infierbântată de vise, conectându-te cu suflarea alter ego-ului tău.... Imbate-te cu fiecare lacrimă de afecţiune sinceră primită de oriunde. Priveşte in interiorul tău, ascultă-i freamătul şi stăvileşte-l printr-un acces nemotivat de râs.... Dă-ti seama că fiecare lucru ce ţi s-a intâmplat, bun sau rău, a avut o menire. Poate că dacă sufletul nu ţi-ar fi fost rănit, nu ai fi ajuns niciodată să trăieşti emoţii atât de puternice care ţi-au cutremurat lumea. Poate că dacă nu simţeai gustul acela amar, nu ai fi fost capabil să creezi lucruri atât de frumoase şi poate că ai fi devenit un om ce-şi supune spiritul unei măcinari zilnice cu hrana indiferenţei...şi tu ştii prea bine cât de grea e povara aceasta.....incetează să-ţi mai incătuşezi zâmbetul cu regrete...eliberează-l şi bucură-te de el, acum cât mai poţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu